Trenulețul

 Autor: Dan Toader 

Multă cerneală digitală curge de două săptămîni prin toate sursele media apropo de eliminarea de către noul guvern a facilităților salariale din IT, agricultură, construcții și industria alimentară. 

Pe bună dreptate, ca de obicei, noul guvern își preia mandatul, se uită în spate la precedentul guvern, țîțîie îngrijorat din vîrful buzelor și invocă „greaua moștenire”. Acum, că noul guvern e vechiul guvern cu mici retușuri e doar un detaliu, trist de altfel. Dar asta ține de un alt subiect, și nu face obiectul prezentei opinii. 

În speța noastră, fiecare industrie reacționează cum se pricepe mai bine la o asemenea veste neplăcută, direct proporțional cu pregătirea, vocea digitală și impactul resimțit în rezultatele financiare. Care nu mai dă bacșișuri, ca să simtă și alții cum e cînd e greu, care amenință că pleacă din țară, care se plînge că guvernanții sunt neserioși, că nu se țin de promisiuni.  

Și toată lumea crește prețurile. Da, este o oportunitate excelentă de a mări prețurile pentru că, nu-i așa, au crescut costurile cu forța de muncă. Evident, fiecare industrie și fiecare jucător are propriile-i particularități și limitări atît în privința capacității de a „absorbi” această creștere de cost cît și a „spațiului” de manevră în exploatarea acestei oportunități, evident că sunt contracte în derulare, evident că sunt comenzi ferme care trebuie livrate, dar în principiu, creșterea prețurilor la nivel de industrie este o certitudine și poate fi o oportunitate pentru majoritatea jucătorilor, cel puțin pentru cei care operează pe piața internă. Vreau să menționez un aspect foarte important: realitatea legată de profitabilitatea companiilor este un aspect intim al acestora, ca atare, în realitate, doar managementul cunoaște (sau ar trebui să cunoască) cu exactitate ce e în cifre.  

În plus, e o oportunitate de eficientizare a echipelor, de renegocieri salariale bazate pe prioritizarea meritocrației și a importanței muncii fiecăruia. Pot apărea concedieri, plecări supărate, creșteri de salariu pentru unii în detrimentul celorlalți, frustrări și tensiuni. Depinde de decizia fiecărei firme de a susține și absorbi costurile suplimentare sau de a le transmite angajaților. Și depinde de cultura organizațională, de comunicarea între management și angajați, de climatul din firmă, de nivelul de atașament și de angajament pe care oamenii îl au pentru locul în care muncesc. 

E foarte posibil să apară probleme de profitabilitate pentru cei mai puțin eficienți, e posibil să vedem o piață „gri” în creștere, mutarea sediilor fiscale spre țări mai prietenoase din punct de vedere fiscal și vom vedea falimente. 

Există, totuși, cealaltă fațetă a problemei. Care ține de managementul riscurilor. Vorbim, în esență, de materializarea unui risc extern, strategic, de reglementare/legislativ/fiscal pentru oricare dintre companiile din sectoarele afectate. Îl consider risc pentru că este o incertitudine care are drept rezultat deraierea (sic!) companiei de la atingerea obiectivelor sale strategice. Este extern pentru că nu vine din interiorul companiei, nu a fost generat nemijlocit de aceasta, este strategic pentru că afectează atingerea obiectivelor companiilor pe termen mediu și lung și are o componentă de reglementare pentru că este rezultatul unor modificări ale legislației fiscale. 

Managementul riscurilor companiei (ERM - Enterprise Risk Management) vine cu o soluție proactivă la astfel de speță. Implementarea ERM la nivelul firmei permite „legarea” planului strategic și a obiectivelor rezultate din acesta de managementul riscurilor. Cu alte cuvinte, ERM presupune analiza obiectivelor strategice prin prisma riscurilor care pot afecta atingerea acestora. Și, într-o etapă ulterioară a procesului impune instituirea unor controale eficiente care au drept scop limitarea efectelor sale negative. Asta, pe scurt. 

Practic, cum ar fi trebuit procedat pentru limitarea efectelor acestei măsuri?  

În primul rînd, prin implementarea ERM, la elaborarea planului strategic se face analiza riscurilor care pot afecta, în sens pozitiv sau negativ, atingerea obiectivelor de business. Iar acest risc are suficientă vechime în mediul public încât să fie în focus-ul tuturor jucătorilor. Să mă explic: orice facilitate este, mai ales într-un mediu reglementat cum este UE, definită ca avînd o natură temporară și urmărește dezvoltarea sectorului economic respectiv (pe scurt). În plus, discuțiile publice legate de eliminarea facilităților prin PNRR și deficitele bugetare succesiv mari fac din această speță ceea ce se numește în engleză „self-fulfilling prophecy” (o profeție auto-îndeplinită), deci a fost, în toată această perioadă, un risc evident. Greu de argumentat de cineva, din aceste sectoare, cum că a nu știa de existența lui. De ce? Pentru că este în responsabilitatea top managementului companiilor să identifice riscurile business-ului pentru următoarele cicluri.  

Ok, se poate argumenta că Guvernul a făcut modificările pe ultima sută de metri în 2024 și nu există predictibilitate fiscală. Așa este, iar acesta este un risc în sine. Tot extern, tot strategic, tot de reglementare. Cînd știi că operezi într-o țară în care lipsa de predictibilitate este regula, și în plus tot mediul economic vorbește de presiuni bugetare, este evident că trebuie să iei în considerare un astfel de risc. 

În al doilea rând, prin implementarea ERM, riscurile identificate sunt evaluate în funcție de impact și probabilitatea de apariție, ceea ce, în speța noastră, ar fi dat „cifrele” din spatele problemei, iar firmele ar fi știut, din timp, care este impactul financiar și non-financiar al materializării riscului. 

În al treilea rând, implementarea ERM asigură prezența recurentă în Registrul de Riscuri al firmei a riscului și oferă, din timp, top managementului, posibilitatea de a identifica controalele necesare pentru limitarea efectelor acestuia. 

Identificarea unui risc de asemenea natură face obligatorie considerarea, în cadrul strategiei oricărei companii, a impactului ridicării facilităților respective. Cifrele financiare din spatele planului strategic trebuie să conțină un scenariu de profit care ia în calcul eliminarea acestora, și care, de fapt, arată competitivitatea firmei în cadrul unei competiții/piețe libere. De ce? Pentru că, succesul pe termen lung al unui business presupune eliminiarea/limitarea unor astfel de factori exogeni (cum este un avantaj fiscal) și consolidatea valorii intrinseci a produselor și serviciilor companiilor (așa numitele capabilități fundamentale) care nu pot fi replicate ușor. Este o problemă strategică și trebuie rezolvată ca atare. 

Evident, ia timp să construiești astfel de capabilități și este foarte important, în acest proces, să se elimine „zgomotele de fond” date de avantaje temporare, care, creează o zonă de confort cu care toată lumea (angajator și angajați) se obișnuiește rapid și care devine o componentă de facto a profitabilității. Pînă cînd este revocată și toată lumea reacționează tardiv la riscuri pe care ar fi trebuit să le abordeze proactiv.  

În concluzie, există o soluție proactivă la riscurile cu care se confruntă companiile. Managementul riscurilor companiei ERM oferă un sistem integrat (principii de funcționare, cadru de funcționare și management de proces) prin care companiile identifică, măsoară, tratează și monitorizează riscurile importante care le pot împiedica să crească pe termen lung.  

TouchPoint Business Solutions are misiunea de a ajuta companiile, indiferent de dimensiune, să-și maximizeze potențialul strategic prin soluții personalizate de guvernanță corporativă (managementul riscurilor companiei, continuitatea afacerii, control intern) și management financiar. Mai multe informații pe: www.touchpoint-solutions.eu

Copyright TouchPoint Business Solutions 2025